Odată, biserica schitului cu hram Buna Vestire se afla în mijlocul unei grădini cu flori, înconjurată de corpurile cu cuhnie și chilii în stil brâncovenesc. A fost ridicată în 1729 de doamna Tatiana Hagi Dina în chip de recunoștință pentru ca a scăpat din robia otomana.
În iunie 1982 anexele au fost dărâmate și biserica a fost decupată din contextul sau pentru a fi mutată apoi cu 245 de metri spre răsărit, pe locul de azi, eliberat prin demolarea unor case, în strada Antim nr. 47.
A fost prima dintre bisericile translate și se află azi în spatele blocurilor SRI, în fața casei de la nr. 49, la capătul unei străzi din care au supraviețuit doar o parte din casele cu numere impare. După mutare a funcționat doar timp de o luna, fiind apoi redeschisă în 1995.
Fotografia o arată în cursul translării în 1982. Pe fundal în dreapta se vede casa în fața căreia se afla biserica azi, lipsită de chilii, de cuhnie și de grădina. Prin relocare și odată cu închiderea nefericita a pridvorului a devenit o bisericuță anonimă.
Emanuel Tânjală: “Mă duceam la biserica din cadrul cazărmii, care era o biserică foarte frumoasă – catedrală, de fapt – și mă mai duceam la Schitul Maicilor. Îmi plăcea să mă plimb cu iubitele mele pe acolo, pe străzile alea, mai ales primăvara și vara, când era o nebunie. Era superb! Închipuie-ti, și nu exagerez, că era ca un cartier de taină.”