Fragmente păstrate din Strada Salvatorului 

Strada Salvatorului făcea parte dintr-un grup de străzi pitorești (Ecoului, Meteorilor, Arionoaiei, Lăzureanu etc.), care coborau dinspre strada Uranus către zona Antim-Rahova. Astăzi, în locul țesutului dens de case, bloculețe și grădini, tronează volumul imens al Casei Academiei, înconjurată de un maidan și, la marginea acestuia, de câteva fragmente de străzi și construcții vechi. 

Casa din pădure

Și totuși, strada Salvatorului nu a dispărut complet și, din punctul nostru de vedere, este un exemplu perfect al persistenței urmelor trecute chiar și acolo unde transformarea s-a dorit totală. Dacă ne uităm pe Google Earth sau pe planul nostru de cercetare, ce suprapune situația veche și cea actuală, vedem o curte și o casă, pierdute undeva la est de clădirea Academiei. Este vorba de parcela și construcția de la numărul 15 al fostei străzi. Se pare că ele au supraviețuit dintr-un motiv foarte simplu: în timpul șantierului, aici au fost cazați o parte dintre muncitori, ceea ce a dus la amânarea demolării. Cum în decembrie 1989, lucrurile au fost imediat stopate, casa a rămas și este astăzi locuită (nu știm dacă de către proprietarii originali sau urmașii acestora): un martor înconjurată de pădurea spontană ce s-a dezvoltat în ultimii 30 de ani. 

Fragmente de stradă și structuri ascunse 

Capătul dinspre Calea Rahova al străzii a fost anihilat; din fericire, palatul Bragadiru de pe cealaltă parte a arterei istorice a supraviețuit. În schimb, în zona dinspre strada Uranus, au supraviețuit o porțiune din pavajul din piatră cubică, astăzi parte a unui parcaj. În mijlocul pavajului, se vede, și se poate de altfel identifica în poze de epocă, un capac de canal. 

Sunt resturi fragile și care ar putea să dispară oricând, în cadrul unei din obișnuitele operații de asfaltare, amplasare de borduri atât de dragi administrației bucureștene. De aceea, chiar dacă nu poate fi vorba de vreo valoare estetică, importanța memorială ar trebui să atragă urgent o protecție legală, cum se întâmplă cu alte bucăți de pavaj istoric din București. 

Fragmentul de stradă ar putea deveni un element important în cadrul amenajării unui parc memorial în zona Uranus. Mai mult decât atât, gura de canal (care, de altfel, nu este singura din teritoriul din jurul Academiei), indică posibilitatea supraviețuirii unei părți importante  a canalizării originale. Aceasta ar avea valoare istorică în sine, dar ar fi și un argument și un sprijin în refacere reței istorice de străzi în cadrul unei dezvoltări viitoare a zonei. Atât prezervarea și punerea în valoare a fragmentului vizibil, cât și integrarea memoriei ca instrument urbanistic se regăsesc în propunerea echipei „Uranus Acum” pentru regenerarea zonei (vezi secțiunea „Mai departe” a site-ului). 

Strada Salvatorului, 1980 Fotografie: Dan Perry 
Zona într-un plan turistic din 1975. Strada Salvatorului (carourile 371-372) făcea parte dintr-un grup de străzi pitorești care coborau către Mânăstirea Antim 
Plan suprapus al situației de dinainte de demolare și de azi. Cu negru, fragmentul de stradă și casa supraviețuitoare. Cu roșu, clădirile din anii ’80

Vă puteți aventura prin jungla din spatele parcajului, pentru a găsi o casă veche. Odinoară aflată la numărul 15, demolarea ei a fost amânată pentru a fi folosită pentru cazarea muncitorilor în timpul operației ceaușiste. Stoparea lucrărilor în decembrie 1989 a salvat-o. În locul vecinilor săi, azi stă înconjurată de vegetație sălbatică. 

Casa de la numărul 15 

O bucată de pavaj din piatră cubică și un capac de canal; sunt rămășițe modeste, dar rare și cu atât mai prețioase, ale unei lumi dispărute.   

Atunci și acum
Foto stânga: Capul dinspre Uranus al Străzii Salvatorului, 1979. Se observă capacul de canal și pavajul cubic. Fotografie de arhivă: Traian Bădulescu senior, expoziţia “Salutări din Uranus!”, 2019
Foto dreapta: Urme. Fotografie din 2019: Costin Gheorghe, proiectul “THENOW – trecutul la prezent” 

Memorie fragilă și puternică Foto: Vlad Bâscă 

LINKURI

Harta celor 10 instalații amplasate în 2021 pe locul unor case, clădiri și spații valoroase din vechiul cartier Uranus (link)

Expoziția Uranus Acum – Reconciliere (link)

Leave a comment

Your email address will not be published.

en_USEnglish