Mânăstirea Mihai Vodă

Mănăstirea în curs de demolare, 1986
©Cristian Zaharia

Greu de imaginat, dacă stai în Parcul Izvor, în locul indicat prin link-ul de mai sus, că pe locul plat se afla un promontoriu al cornișei Bucureștiului – Dealul Spirii/Arsenalului și în cadrul acestuia, un pinten pe care era așezate unul dintre cele mai vechi și importante monumente ale Bucureștiului. Pentru a mai vedea ce a mai rămas din ansamblul demolat, trebuie mers în spatele cortinei de blocuri, aici.

Valoare și izolare

De fapt, Mihai Vodă a stat și înainte de demolare sub semnul unei contradicții. Pe de o parte, era, așa cum spuneam, un loc de extrem de prețios și de vizibil. Pe de alta, nu a beneficiat de o legătură strânsă și continuă cu orașul și cu locuitorii acestuia, așa cum este de pildă cazul Mitropoliei sau al Mânăstirii Antim. Această pentru că deși a fost ctitorită de către Mihai Viteazul și căpătând astfel o valoare simbolică importantă, a avut o istorie destul de zbuciumată, plină de incendii, cutremure, perioade când a fost închisă sau a primit tot felul de alte funcțiuni, de la reședință domnească provizorie la spital. Schimbarea cea mai importantă se leagă de mutarea acolo a Arhivelor Statului, încheiată în 1866. Devenea astfel o clădire publică, însă una cu accesibilitate limitată. Cu atât mai mult a ieșit din viața orașului în timpul regimului totalitar de după 1947, când Arhivele țineau de Ministerul de Interne, una dintre principalele instituțiile represive. Mutarea Arhivelor a presupus și transformări fizice considerabile, de al reparații și extinderi reduse la restaurări succesive sau la construirea unui corp masiv între 1916 și 1920, proiect la care și-a adus contribuția și unul din principalii arhitecți ai secolului XX (și abonați la comenzi publice), Petre Antonescu.

În calea Marelui Proiect

Valoarea arhitecturală și istorică, poziția oarecum excentrică față de dealul ce urma să facă loc Casei poporului, și obsesia lui Ceaușescu pentru Mihai Viteazul au salvat ansamblul într-o primă perioadă. În cadrul primelor variante pentru noul Centru Civic, chiar era prevăzut pentru prezervare, ca un fragment izolat la marginea ansamblului totalitar. Nu pentru multă vreme însă, pentru că extinderea proiectului și inadecvarea clară a unei clădiri religioase și istorice în raport cu noua scară și arhitectură au dus la decizia eliminării.

Nu a dispărut doar mânăstirea, ci și întreg delușorul. Cuplul Ceaușescu s-a lăsat înduplecat și a permis translarea celor mai vechi și valoroase elemente – biserica și turnul-clopotniță șase metri mai jos și 290 de metri mai departe.

Aici, dar cu metri mai sus, în vârful unei coline, se aflau unul dintre cele mai prețioase locuri din București. Atât fosta mănăstire (ce adăpostea Arhivele Statului) cât și delușorul au fost demolate din ordinul lui Nicolae Ceaușescu.

Biserica de secol XVI și clopotnița au scăpat, fiind deplasate către est și ascunse în spatele blocurilor noi.