Despre proiect

Inițiatori: Zeppelin, Ideilagram

Pe 22 decembrie 1989 se sfârșea brusc nu doar regimul Ceaușescu, ci și proiectul megaloman de distrugere și reconstruire a orașelor românești. După 30 de ani, memoria colectivă a acestor transformări este din ce în ce mai slabă, în timp ce agresiunile asupra orașelor continuă, chiar dacă într-o manieră complet diferită.

Uitarea uneori voluntară permite intensificarea unui discurs revizionist, care justifică distrugerile brutale prin nevoia „modernizării”, și care se aplică în mod programatic și distrugerilor și construcțiilor excesive actuale.

În aceste condiții, credem că evocările nostalgice sau strict legate de reproducerea unor arhive și alte documente nu mai sunt de ajuns.
Prin proiectul propus aici facem pasul către o reconstituire simbolică și analitică a unui realități urbane eliminate.

Cuvântul-cheie este co-prezența: contopirea realității actuale și a celei dispărute. Nu e vorba doar despre case, biserici, școli, străzi și grădini, ci și despre oameni și poveștile lor.

Cartierul în anii 80

Obiectivul esențial nu constă doar în aducerea aminte și în omagiul adus celor care au suferit și care au luptat sau documentat, ci și în promovarea unei dezvoltări urbane actuale mai echilibrate și mai responsabile.

Proiectul mare, URANUS ACUM, cu toate ramificațiile sale apărute de-a lungul timpului, este un proiect despre istoria vie și despre spiritul comunitar și despre legăturile uneori invizibile între epoci ce par radical opuse.

URANUS ACUM 2019 – 2020

Despre conținutul și activitățile proiectului din 2019 – 2020

URANUS ACUM/ CONCILIERE 2022

Despre conținutul și activitățile proiectului din 2022

ORGANIZATORI: Zeppelin, Ideilagram, Ordinul Arhitecţilor din România – OAR – Filiala Bucureşti

CONCEPT, CURATORI: Dorothee Hasnaș, Ștefan Ghenciulescu

ro_RORomanian